bogdanpanturu.blogz.ro - Blog Primul blog : Cum e cu fericirea ?

Cum e cu fericirea ?

28 Ian 2010 - 18:12:43

Toate articolele scrise de Cristian Constantin Ţurcanu În revista Arta de a trăi magazin au apărut numeroase articole despre fericire. După ani buni de cercetare a problematicii pot să spun acum că toată chestiunea legată de fericire este extrem de simplă. Fericirea nu este ceva care să poată fi creată. Ea există prin sine însăşi ca parte imanentă a naturii noastre esenţiale. Fericirea emană pur şi simplu din acea fărîmă de Spirit cu care sîntem înzestraţi. Desigur, ne putem întreba pe bună dreptate de ce nu sîntem fericiţi tot timpul dacă fericirea este permanent în noi? Sau de ce durează atît de puţin atunci cînd ajungem să o trăim? O analiză sumară ne arată că orice fericire pe care o trăieşte omul este legată de îndeplinirea unei dorinţe. Astfel, am ajuns să condiţionăm trăirea fericirii de îndeplinirea dorinţelor. Nimic mai fals. Fericirea nu depinde de nimeni şi de nimic. Ea nu are nici o legătură cu îndeplinirea dorinţelor sau cu respectarea a nu ştiu cîte reguli. Fericirea nu este o recompensă, nu este ceva care să poată fi atins pe baza unui raţionament sau pe baza unei înşiruiri de fapte. Fericirea există tot timpul pentru că ea este însăşi natura Sinelui nostru esenţă, care se află dincolo de spaţiu şi timp, dincolo de orice cauzalitate. Fericirea are aceeaşi natură cu lumina necreată, cu lumina care nu există datorită unei cauze, ci care există prin ea însăşi şi pe care noi o numim Dumnezeu. Accesul la această lumină, precum şi la fericirea care o însoţeşte, poate avea loc doar atunci cînd mintea îşi încetează activitatea. Atunci cînd reuşim să oprim mintea, norul de gînduri se disipă şi putem „vedea” lumina spiritului de dincolo de gînduri şi putem trăi fericirea în forma ei pură. Atît timp cît mintea lucrează şi generează gînduri peste gînduri, indiferent de natura acestora, accesul la fericire este obturat. Cu cît norul de gînduri este mai opac, mai greoi, cu atît întrezărim mai puţin lumina spiritului şi implicit sîntem mai nefericiţi. Atunci cînd un om îşi îndeplineşte o dorinţă, mintea se opreşte pentru un timp, aşa cum se opreşte orice om din activitate, imediat ce a terminat un proiect. Îndeplinirea unei dorinţe se aseamănă cu finalizarea unei misiuni. E ca şi cum mintea s-a achitat de o sarcină şi atunci se opreşte pentru o clipă. Ori de cîte ori finalizăm o misiune, mintea se opreşte puţin şi atunci fericirea ne inundă sufletul. Cu cît mintea se opreşte pentru mai mult timp cu atît fericirea noastră va fi mai intensă şi va dura mai mult. Dacă nu avem exerciţiu în oprirea minţii, trăirea fericirii în forma ei pură nu va dura niciodată mai mult de o clipă. Dacă e să fiţi sinceri cu voi, puteţi să vă daţi seama că fericiea este strîns legată de oprirea minţii şi că, în forma ei pură nu ne este accesibilă decît pentru mai puţin de o clipă. Aceasta este o chestiune larg dezbătută de mai toţi filozofii lumii. E adevărat că, în funcţie de natura minţii, o revărsare chiar şi numai de o clipă a fericirii pure poate să lase urme în sufletul nostru care să dureze mult timp. Cu cît avem o minte mai pură, mai elevată, cu atît ea va reflecta într-o măsură mai mare fericirea care se află de partea cealaltă a ei, acolo unde nu mai există nici spaţiu şi nici timp. Dacă vreţi să fiţi cu adevărat fericiţi învăţaţi să vă controlaţi mintea şi să opriţi gîndurile. Scăpaţi de focul dorinţelor şi noianul de frici care vă întunecă viaţa. Frica este cea care dă cel mai mult de lucru minţii. Mai mult chiar decît dorinţele. Dacă nu ne-ar fi permanent frică şi nu am căuta permanent siguranţa şi sentimentul de securitate, atunci mintea nu ar mai gîndi atît de mult. Tot ceea ce este construit prin intermediul minţii este ca un castel suspendat în aer. El trebuie permanent susţinut de gînduri pentru că altfel s-ar risipi în vidul inefabil şi plin de beatitudine al spiritului. Tot ceea ce este construit în spaţiu şi timp are la bază o cauză mentală. Orice are o cauză mentală trebuie susţinut prin intermediul unui torent continuu de gînduri. De exemplu, conţinutul memoriei unui calculator s-ar pierde dacă nu ar exista periodic un curent de refreş, care să menţină datele în circuitele interne ale memoriei RAM. Astfel, noi nu vrem să oprim mintea, pentru că ideea de a opri mintea ne sperie. Ne sperie că s-ar putea risipi totul. Foarte mulţi oameni spun că nu suportă prea multă fericire. O fericire prea intensă le ameninţă întregul sistem de referinţă asupra realităţii, îi ameninţă cu disoluţia propriei imagini de sine. Cei care au avut un contact mai îndelungat cu fericirea pură şi-au reevaluat apoi întregul program mental. Referinţele lor vizavi de lume s-au restructurat complet. Adeseori ei n-au mai avut cum să se încadreze în societate. Au fost catalogaţi ca fericiţi nebuni sau ca sfinţi şi i-au scos în afara societăţii normale bazată pe o „gîndire sănătoasă” şi „valori tradiţionale”. Tipul de societate în care trăim este strîns legat de mijloacele prin care ne este hrănit sentimentul de siguranţă şi securitate. Din acest punct de vedere, majoritatea fiinţelor sînt extrem de inerte, au o rezistenţă exagerată la schimbare. Dacă acceptă ceva nou vor trebui să-şi reevalueze întregul mecanism al gîndirii, şi cît sînt în perioada aceasta de tranziţie îi stăpîneşte angoasa. Frica de moarte este cea mai importantă cauză care obligă mintea să genereze permanent gînduri. Culmea ironiei este că cu cît gîndim mai mult cu atît ne plasăm într-o lume a nesiguranţei şi nefericirii. Există în acest sens şi o afirmaţie celebră a lui Iisus. „Fericiţi sînt cei săraci cu duhul pentru că a lor va fi Împărăţia Cerurilor”. S-a speculat în fel şi chip această afirmaţie. La un moment dat au apărut tot felul de variante ale traducerii acestui verset care să nu mai lase să se creadă că doar cei cu minte puţină, pot să fie cu adevărat fericiţi şi să pătrundă în Împărăţia Cerurilor. S-au făcut tot felul de artificii lingvistice numai ca să se evite această asociere. În loc de „fericiţi sînt cei săraci cu duhul” au tradus “fericiţi sînt cei săraci, în duhul”. Adică cei săraci nu prea au altă fericire decît aceea de a fi în Duh. Lucrurile sînt cît se poate de simple. Iisus se referă aici la cei care au o minte simplă (nu neapărat simplistă) la cei care pot să-şi strunească gîndurile şi să se hrănească astfel cu fericirea pură a spiritului nemuritor. Doar cei care îşi pot împuţina gîndurile au şansa de a face ca fericirea să le inunde sufletul. Iar cei care au gînduri puţine nu sînt neapărat proşti. Proşti sînt cei care au gînduri incorecte despre realitatea în care trăiesc. Proşti sînt cei care habar nu au ce se află dincolo de minte, dincolo de spaţiu şi timp dincolo de carne şi oase. Cei care sunt săraci în gînduri pot contempla adevărul în forma lui nudă, neacoperit de cuvinte pestriţe şi strîmte. Pe de altă parte, cei săraci nu prea au angoasa dată de lipsa de siguranţă şi securitate. Cei sărăci sînt cei care nu trăiesc permanent cu teama subconştientă că ar putea pierde ceea ce au. Tot cei săraci sînt cei care nu prea mai au frică de moarte, pentru că perspectiva morţii poate fi chiar aducătoare de bucurie în cazul lor. Iată de ce Iisus a afirmat mai întîi de toate că fericiţi sînt cei săraci cu duhul, pentru că cei care au o minte săracă, neafectată de frica de moarte, de frica de a pierde bunurile pe care le au sau de frica de nesiguranţă şi insecuritate au o minte care poate fi oprită cu uşurinţă, au o minte mai transparentă („lucie”) şi pot întrezări lumina Împărăţiei Cerurilor. Cam acestea ar fi toate cîte ar trebui să le ştiţi despre fericire. Fericirea este tot timpul în voi, în inima spirituală. Oprirea activităţii minţii ne poate uni cu spiritul şi astfel putem trăi fericirea în forma ei pură. Atît timp cît mintea funcţionează şi emană gînduri ca un vulcan care aruncă spre cer nori negri de cenuşă nu vom trăi fericirea pură ci doar o descriere a fericirii. Prin intermediul minţii noi nu avem acces la realitate, ci doar la o descriere a realităţii. Depinde de voi acum dacă vreţi să abandonaţi fricile legate de angoasa insecurităţii şi dorinţele care sînt create doar cu scopul de a da de lucru minţii. Abandonaţi toate acestea şi eliberaţi-vă sufletul de angoase. Oriunde aţi fi sînteţi în Dumnezeu, iar Dumnezeu este suprema garanţie a siguranţei şi fericirii noastre.

Admin · 2 vizualizari · 0 comentarii